Categories
Stiri Crestine

VIDEO: Încă două cazuri de coronavirus confirmate în România

Încă două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, a anunţat vineri secretarul de stat în MS Nelu Tătaru. Este vorba despre un bărbat din Maramureş şi despre o femeie din Timiş.

Nelu Tătaru a precizat că este vorba despre un bărbat din Maramureş, în vârstă de 45 de ani, ”în afara definiţiei de caz, în afara zonelor din Italia”, care s-a întors în ţară pe 25 februarie fiind bolnav în Italia

Acesta a mers la medic, i s-a prescris un tratament simptomatic şi a plecat acasă, apoi a  ajuns în România, a fost internat la Secţia de boli infecţioase din Maramureş şi s-a făcut testarea.

Este transferat la Boli Infecţioase Cluj, astăzi ne vine confirmarea”, a spus Nelu Tătaru.

Al doilea caz este al unei femei de 38 de ani din Timişoara care a fost la Bergamo şi care a prezentat primele simptome pe data de 25 februarie, pe 27 februarie a mers la medic, a fost izolată la domiciliu iar vineri a fost declarată pozitiv.

”În ceea ce priveşte cele două cazuri, cazul de la Timişoara este în stare bună, cazul de la Cluj, după ce ieri a suferit o insuficienţă respratorie, astăzi e într-o stare mai bună”, a spus Nelu Tătaru.

Acesta a precizat că bărbatul a venit cu maşina personală din Italia, s-a prezentat direct la spital când a intrat în ţară, iar în cazul femeii din Timişoara se face anchetă epidemiologică pentru a stabili contacţii.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că ambii pacienţi nu vor fi trataţi din centrele regionale unde se află în prezent.

Primul caz de coronavirus din România a fost cel al unui tânăr de 25 de ani, din judeţul Gorj.

Conferință de presă susținută, la sediu MAI, de Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, și de Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru.

Conferință de presă susținută, la sediul MAI, de Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, și de Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru.

Publiée par Ministerul Afacerilor Interne, Romania sur Vendredi 28 février 2020

Categories
Stiri Crestine

O voce pentru copiii nenăscuți: Campania 40 de zile pentru viață Știre Alfa Omega TV

„Fiecare țară care acceptă avortul nu își învață cetățenii să iubească, ci să folosească violența pentru a obține ceea ce vor.” (Maica Tereza)

Campania „40 de zile pentru viață” este o manifestare pro-life care se desfășoară simultan, în perioada 26 februarie – 5 aprilie, în aproximativ 530 de orașe din 30 de țări din întreaga lume. În municipiul Timișoara, voluntarii, reprezentanți ai societății civile, sunt prezenți în fața Maternității Odobescu și poartă pancarte cu mesaje pro-viață.

Citeste si: COMUNICAT: Campania 40 de zile pentru viață

România se menține, încă, pe primele locuri în lume la numărul de avorturi, iar județul Timiș este pe locul 2 la nivel național cu aproximativ 4000 de întreruperi de sarcină pe an, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Totodată, România este printre țările cu cel mai mare număr de adolescente care rămân însărcinate. Din acest motiv voluntarii implicați în campania civică „40 de zile pentru viață” doresc să atragă atenția comunității asupra tragediei avortului și asupra valorii vieții.

Emanuela Isaincu, organizator: Importanța campaniei este să salvăm copiii nenăscuți și, pe lângă asta, să ajutăm femeile, chiar și bărbații așa cum s-a spus în conferință, să-i ajutăm să vadă valoarea vieții, să-i conștientizăm de pierderea vieții și s-i ajutăm să iubească viața.

Reprezentanți ai societății civile sunt prezenți în fața Maternității Odobescu din Timișoara, timp de 12 ore în fiecare zi până în 5 aprilie, purtând pancarte cu mesaje pro-viață. Scopul nu este de a manifesta împotriva cuiva, ci de a susține dreptul la viață al copiilor nenăscuți.

Ghiță Alecsei, organizator: Credem că pe filiera aceasta, campania este foarte benefică pentru foarte multe femei în criza unei sarcini, pentru că este zona aceea ascunsă și omul se deschide foarte puțin, mărturisește foarte puțin, însă este foarte importantă convingerea pe care o primește.

În decursul anilor, începând din 2007 când a debutat campania „40 de zile pentru viață”, la nivel modial au fost salvați peste 16.500 de copii. Femeile și tinerele care se confruntă cu o sarcină nedorită ar trebui să cunoască faptul că o întrerupere de sarcină are urmări psihice, fizice și spirituale. În același timp, cele care au trecut prin trauma unui avort pot beneficia de ajutor.

Adrian Daniel Stupar, Comunitatea Creștină Penticostală Timișoara: Le vorbim despre iertarea lui Dumnezeu. Le vorbim și despre faptul că trecutul nu mai poate fi retrăit. Dar le vorbim despre faptul că oricât de grav ar fi trecutul, dragostea lui Dumnezeu întotdeauna va oferi iertare, reabilitare.

Împarte cu alții, distribuie clipul dacă ți-a plăcut.

Dacă nu știai, pe site-ul nostru publicăm mereu știri, articole, reportaje din lumea creștină și nu numai: https://alfaomega.tv/stiri

Materialul face parte din emisiunea de știri „Mapamond creștin” 815 – februarie 2020.

Categories
Stiri Crestine

Vladimir Putin vrea menţionarea lui Dumnezeu şi interzicerea căsătoriilor gay prin Constituţie

  • Vladimir Putin vrea ca în Constituţie să fie specificat că mariajul este „între un bărbat şi o femeie”, scrie Deutsche Welle.
  • Printre amendamentele înaintate Parlamentului de către preşedintele rus se numără şi menţionarea „credinţei în Dumnezeu” în Legea fundamentală.

Vladimir Putin a depus, luni, amendamente, la Parlament, care interzic căsătoriile între persoane de acelaşi sex în Constituţie. De asemenea, este introdusă în Constituţie menţiunea „credinţă în Dumnezeu”, iar căsătoria este „între un bărbat şi o femeie”, potrivit vicepreşedintelui instituţiei Piotr Tolstoi. 

Preşedintele rus s-a raliat de mult timp opiniilor Bisericii Ortodoxe Ruse este un promotor al îndepărtării Rusiei de valorile liberale.

Luna trecută, el a spus că nu va legaliza căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, în perioada mandatului său prezidenţial. 

Putin a adăugat că nu are prejudecăţi faţă de persoanele gay, însă a precizat că homosexualitate şi fluiditatea de gen sunt contrare valorilor tradiţionale ruse. 

O lege federală, semnată de Putin în anul 2013, consideră deja o infracţiune „promovarea publică a homosexualităţii”. În prezent, doar cuplurile heterosexuale pot adopta copii.

https://m.mediafax.ro/externe/vladimir-putin-vrea-mentionarea-lui-dumnezeu-si-interzicerea-casatoriilor-gay-prin-constitutie-18923116
Categories
Stiri Crestine

PARLAMENTUL EUROPEAN ATACA MISCAREA PRO-FAMILIE DIN ROMANIA

Monitorizez îndeaproape ce se petrece în Parlamentul European încă dinainte ca România să fi intrat în Uniunea Europeană, în 2007. O observație constantă este că PE demonizează cetățenii Uniunii Europene. În permanență. Ne împarte în categorii de cetățeni și demonizează și înfierează pe cei care nu subscriu ideologiei seculare și secularizante care domină gândirea dinlăuntrul Parlamentului European.

Est europenii tradiționali sunt etichetați ca fiind retrograzi, pe când occidentalii și cei care cred în „valorile” europene (de genul avort, perversiune sexuală, eutanasie, desființarea familiei și a căsătoriei naturale și înlocuirea lor cu familia socială și  „echipă parentală”, ateism, evoluționism, confiscarea drepturilor parentale, eliminarea valorilor tradiționale) sunt etichetați ca fiind „progresiști”. Natural, cei din urmă sunt mai buni ca primii care trăiesc în trecut, iar viitorul aparține „progresiștilor”.

Nu știu în ce măsura ați observat și voi acest lucru, ori vă irită, dar pe mine mă irită. Creștinii și valorile noastre sunt mereu marginalizate în rezoluțiile adoptate periodic de PE, rezoluții care, în marea lor majoritate, sunt inițiate de „minorități sexuale” ori de reprezentanții lor, de avortiști, de anti-creștini, de o elită politică care e în întregime înstrăinată de noi și de realitate. Găsesc aceste rezoluții ofensatoare la adresa mea ca cetățean al Uniunii Europene și o ofensă la adresa valorilor mele creștine și a identității mele creștine și tradiționale.

Acțiunile anti-creștine și anti-valori ale PE se acumulează de la an la an și cu fiecare nouă rezoluție care e adoptată. În decembrie a venit și rândul mișcării pro-familie și pro-căsătorie din România pentru a fi demonizată de PE.

Săptămâna trecută v-am informat că pe 18 decembrie PE a adoptat o rezoluție care condamna Polonia pentru că un număr în creștere de municipalități poloneze se declara „LGBT free zones”, adică zone în care manifestările și propaganda homosexuală nu sunt permise. Revin asupra acestei rezoluții azi, pentru că ea menționează și România, în mod special mișcarea pro-familie din România.

Paragraful „O” din rezoluție scrie următoarea minciună despre noi, cei 3.5 milioane de români care am votat pentru normalitate și normativitatea căsătoriei și familiei naturale în octombrie 2018: „discrimination and violence against LGBT people has taken multiple forms, with recent examples including homophobic statements in the campaign for a referendum on narrowing down the definition of family in Romania …”  („discriminarea și violența împotriva persoanelor LGBT a luat forme multiple, exemple recente fiind comentarii homofobe în campania pentru referendumul de restrângere a definiției familiei în România”).

[Link: https://www.europarl.europa.eu/news/en/press-room/20191212IPR68923/parliament-strongly-condemns-lgbti-free-zones-in-poland]

Nu îmi amintesc de nimeni din mișcarea pro-familie din România să fi făcut comentarii ori afirmații „homofobe” în contextul referendumului ori să fi comis acțiuni de violență la adresa homosexualilor. Dimpotrivă, elita politică a României, președintele României și dl Moraru de la Curtea Constituțională ne-au numit pe noi, oameni raționali și în toată firea, fanatici, retrograzi, oameni smintiți la minte.

PE se confruntă cu o mare problemă, aceea a credibilității. A fost fondat în 1979 pentru a combate „deficitul democratic” al Uniunii Europene. Din nefericire, PE a eșuat în încercarea de a fi un reprezentant democratic al tuturor cetățenilor Uniunii Europene. PE a ales să reprezinte un segment „progresist” (a se citi „minorități sexuale”) al populației Europei și să demonizeze oamenii de bună credință, de genul celor 3.5 milioane de români care au votat la referendum.

Votul în sprijinul acestei rezoluții a fost zdrobitor: 463 la 107. Toate partidele politice din România au votat în sprijinul rezoluției și împotriva noastră, a României și a intereselor noastre valorice.

Iată lista europarlamentarilor români care au sprijinit rezoluția, în ordinea în care ei apar în lista voturilor: Băsescu, Blaga, Bogdan, Bușoi, Mureșan, Nistor, Botoș, Cioloș, Ghinea, Pîslaru, Ștefănuță, Strugariu, Tudorache, Borzan, Nica și Tudose. Buda, Falcă, Marinescu, Motreanu și Ciuhodaru au votat împotrivă. Ulterior și-au modificat voturile și Blaga, Bogdan, Bușoi și Nistor. Fiii și fiicele lui Macron, adică europarlamentarii USR, au votat împotriva României și a noastră.

Ceea ce impune concluzia următoare: USR e consistent în pozițiile lui anti-române, anti-creștine și anti-tradiționale. A ajuns la 11% în sondajele de opinie, de la 22% la europarlamentare în mai anul trecut. Un semn bun, sper, spre eliminarea cât mai grabnică și totala a USR și a influenței lui de pe scena politică a României.