Categories
Editoriale

Îți dorești să fii pozitiv?

     Trăim vremuri pe care nu le-am mai trăit până acum.

     Tot ce știam despre așa ceva e ceea ce am mai citit prin manualele de istorie sau ce ne-au povestit bunicii noștri, care la rândul lor le-au auzit de la parinții sau bunicii lor. Au fost ultimii care au trecut printr-o pandemie, cea de holeră sau cea de tifos de la începutul secolului XX.

     Asta ne face să ne comportăm altfel decât am face-o în împrejurări normale. Și nu neapărat pentru că nu am mai trecut prin asta! Nu! Pentru că unora, cu ocazia asta, le pică masca și se lasă stăpâniți în cel mai bun caz de frică, dacă nu de egoism, lăcomie sau invidie.

     Ce altceva mai face ca această situație să fie una inedită?
Faptul că luptăm cu un inamic invizibil, atât de mic dar atât de viclean și pe deasupra nedispus la înțelegeri și aranjamente. Aici și-au dat seama cât sunt de vulnerabili chiar și cei mai “descurcăreți” dintre noi. Pentru că, așa cum frumos sublinia cineva, suntem toți în aceeași barcă și se pare că nu te poți pune bine cu virusul, indiferent de statutul social, conturile din bancă, numărul de locuri din garajul casei sau abilitătile de negociere. Virusul nu face niciun compromis!

    Dintr-o dată, sistemul nostru de valori se dă complet peste cap, instinctul de supraviețuire activat brusc ne injectează o doză zdravănă de panică și ni se schimbă pe neașteptate prioritățile.

    Dacă înainte de virus, omul era dominat de dorința continuă de acaparare, de ocupare de teritorii cât mai vaste, acum totul s-a întors pe dos.
Întins, imprăștiat înseamnă expus. Nu poți ridica atâtea ziduri.
    Și ne apucăm dintr-o dată să ne construim o mică fortăreață, pe care încercăm s-o facem cât mai sigură, în care nu mai lăsăm pe nimeni și pe care încercăm s-o burdușim cu provizii pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

    E încercarea disperată a omului care nu concepe să piardă controlul. Nu poate să accepte că altcineva e Stăpânul Universului și că tot ce a considerat indestructibil până aici se poate prăbuși peste noapte.

    E așadar sfârșitul aici? Cu siguranță nu, dar e un reset de care omenirea avea nevoie! Da! Ăsta e paradoxul! Tot ce ni se întamplă e spre binele noastru! Nenorocirea asta e de fapt o mare șansă!

    Puțini sunt aceia care de bună voie și mai ales în vremuri în care totul merge așa cum vor ei recunosc harul și binecuvântarea lui Dumnezeu! Cei mai mulți sunt orbiți de dorința luciferică de a dobândi un statut asemănător cu cel al Creatorului.

    Iubirea nemarginită pentru om, dovedită în chip desăvârșit pe cruce, nu L-a împiedicat pe Dumnezeu să ia uneori măsuri ce la prima vedere au putut părea amenințătoare pentru creația Sa. Și care, peste timp, s-au dovedit a fi de fapt în favoarea omului, capabil să se îndrepte sau să se corecteze doar în asemenea împrejurări.

    Asta e ceea ce trebuie să învățăm în vremurile de acum! Decât să-I cerem socoteală Domnului, mai bine ne-am mărturisi lucrurile care Lui nu îi plac și am începe să ne îndreptăm și să ne refacem relațiile atât între noi cât și cu Cerul.

    E o lecție scumpă! Unii vom plati un preț mai mic, alții mai mare. Din păcate, unii nu vor trece de această pandemie, nemaiexistând șansa să se reabiliteze.

   Cu siguranță, după această criză, cei mai multi vor prețui altfel toate “nimicurile” pentru care, pana acum, nu ar fi fost dispuși să-și piardă vremea: un telefon către cei dragi, un timp cu familia, pe care o înlocuiseră cu tehnologia, o carte bună, o plimbare “fără rost” într-un parc dar mai ales sănătatea. Pe care de data asta ne-am convins că nu o putem răscumpara cu nimic.

Așadar, nu aștepta o pandemie sau, mai rău, un test pozitiv la coronavius, ca să te îndrepți!

Întoarce-te cât mai repede la Dumnezeu și pune-te la adăpostul Lui, încredințat că El te va trata ca un Tată!

Categories
Editoriale

De ce a venit ISUS?

    “Așadar, întrucât copiii sunt părtași sângelui și cărnii, El a devenit asemănător cu ei, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, care este diavolul, și să-i elibereze pe cei care toată viața lor erau ținuți în sclavie prin frica de moarte.” (Evrei 2:14-15)

    Evrei 2:14–15 merită mai mult decât două minute de citire a unui editorial. Aceste versete fac legătura între începutul şi sfârșitul vieții pământești a lui Isus. Ele explică foarte clar motivul venirii Lui.  


    “Așadar, întrucât copiii sunt părtași sângelui și cărnii”

    Termenul “copil” este luat din versetul precedent şi se referă izvorul spiritual al lui Hristos, Mesia (vedeți Isaia 8:18; 53:10). Există, de asemenea, “copii ai lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, trimițându-L pe Hristos, Dumnezeu are în vedere în mod special salvarea “copiilor” Săi. Este adevărat că “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat [pe Isus]”. Dar este, de asemenea, adevărat că Dumnezeu Îşi aduna copiii care erau risipiți” (Ioan 11:52). Planul lui Dumnezeu a fost să-L ofere pe Hristos lumii și să aducă mântuirea “copiilor” Săi (vedeți 1 Timotei 4:10). Adoptarea se poate experimenta prin acceptarea lui Hristos (Ioan 1:12).


    El a devenit asemănător cu ei [sânge și carne]”

    Hristos a existat dinainte de întrupare. El era Duh. El era Cuvântul etern. El era cu Dumnezeu și era Dumnezeu (Ioan 1:1, Coloseni 2:9). Dar El a luat carnea și sângele nostru, îmbrăcându-Și dumnezeirea cu umanitate. El a devenit complet Om și a rămas complet Dumnezeu. Acesta este un mare mister în multe feluri. Dar aceasta este inima credinței noastre și este ceea ce ne învață Biblia.


    “pentru ca prin moarte”

    Motivul pentru care a devenit om a fost pentru a muri. Ca Dumnezeu, El nu putea să moară pentru păcătoși. Dar ca om, putea. Scopul Lui a fost să moară. Așadar, trebuia să se nască om. El s-a născut să moară. Vinerea Mare este motivul Crăciunului. Aceasta este ceea ce trebuie să spunem despre însemnătatea Crăciunului.


    “să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, care este diavolul”

    Murind, Hristos a dezarmat diavolul. Cum? Acoperindu-ne păcatele. Aceasta înseamnă că Satan nu are niciun temei legitim să ne acuze înaintea lui Dumnezeu. “Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!” (Romani 8:33) – pe baza a ce ne justifică El? Prin sângele lui Hristos (Romani 5:9).

    Ultima armă a lui Satan împotriva noastră este propriul nostru păcat. Dacă moartea lui Isus o înlătură, principala armă a diavolului îi este smulsă din mână. El nu poate să răstoarne hotărârea pentru pedeapsa noastră cu moartea pentru că Judecătorul ne-a achitat prin moartea Fiului Său.


    “și să-i elibereze pe cei care toată viața lor erau ținuți în sclavie prin frica de moarte.”

    Deci suntem liberi de frica morții. Dumnezeu ne-a justificat. Satan nu poate să conteste decretul. Și Dumnezeu intenționează ca acest lucru să aibă, pentru siguranța noastră, un efect imediat în viețile noastre. El dorește, ca un final fericit, să alunge toată robia și frica zilei de azi.

    Dacă nu trebuie să ne temem de ultimul și cel mai mare dușman al nostru, moartea, atunci nu trebuie să ne temem de nimic. Suntem liberi. Liberi pentru bucurie. Liberi pentru cei din jur.

Categories
Editoriale

Noe – un sfânt după care Dumnezeu închide ușa

animale, fiecare așezându-se la locul pregătit mai dinainte. Urmară copiii, soția și bătrânul Noe. O ultimă privire, un ultim gest de adio spre o priveliște ce în curând va fi inundată de ape. Apoi, întrebători, se gândeau cum ar fi putut închide ușa mai bine, încât să fie siguri că nici un strop de apă nu va intra înlăuntru.

Dar, deodată, ușa se închise pe dinafară. Cineva coborâse din cer pentru a face un gest extraordinar. Și, din acea zi, copiii nu și-au întrebat tatăl niciodată dacă e închisă bine ușa… Pentru că știau de Cine a fost închisă.

În primul rând, Dumnezeu închide ușa după oamenii care umblă cu El.

Geneza 6:9 “Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.”

Însă înainte să ai pretenția că umbli cu Dumnezeu trebuie să fii neprihănit. Dumnezeu nu umblă cu oricine. Eu pot zice că “umblu cu El” dar El poate zice aceasta despre mine?

Când Dumnezeu umblă cu tine, el are access și la dulapul tău cu haine, și la biblioteca ta, și la bucatarie, și în camera copiilor. Ar asculta muzica ce o asculți tu? Dacă ar fi să participe la masă, ar intra in discuție la subiectele tale preferate?

În al doilea rând, Dumnezeu închide ușa la o corabie făcută după instrucțiunile lui.

Geneza 7:5 “Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.”

Noi trăim o pocăință umbrită de o impresie greșita: că Dumnezeul pe care-l slujim nu e atent la detalii. Sub sintagma că “Dumnezeu se uita doar la inimă”, ne permitem anumite lucruri mărunte crezând că Dumnezeu e bun și iartă. Uităm însă că pentru Dumnezeu contează câți coți are corabia, dacă ușa si fereastra sunt puse la locurile precizate de El, daca smoala e prezentă și afară, nu doar înlauntru, și multe altele. M-am întrebat dacă Dumnezeu ar mai fi închis ușa dacă doar unu din aceste detalii ar fi lipsit…

Corabia poate fi pocaința ce o trăiești in fiecare zi. Dacă nu o traim cu dorința de a împlini Biblia ÎN TOATE, să nu ne așteptăm ca Dumnezeu să închidă ușa după noi…

În al treilea rând, Dumnezeu închide ușa pentru a-I separa pe sfinți de păcătoși o dată pentru totdeauna.

Dacă Noe ar fi trăit o viață duplicitară, probabil rasa umană nu ar mai fi existat. Însă a fost un sfânt și Dumnezeu l-a separat într-o zi de cei care au avut ca și evanghelizare bătaia ciocanelor în cuiele ce-au prins scândurile corabiei împreună, dar care nu s-au pocăit.

Astăzi trăim în lume dar nu avem voie să trăim ca lumea. E adevarat, noi avem o înclinație în a amesteca lucrurile, Dumnezeu însă, le are foarte clar separate.

Într-o zi, se va striga catalogul din cer de catre Marele Profesor. Dacă nu-ți vei auzi numele la litera ta, nu-I vei putea spune că a greșit. Acel strigăt va face separarea pentru totdeauna a sfinților de păcătoși. Însă nu uita: dacă azi, în viața ta de zi cu zi nu se vede o separare clară de lume și obiceiurile ei, nu te aștepta ca Dumnezeu să te separe în acea zi.

Categories
Editoriale

Îmi fac un “selfie”…

Selfie e termenul folosit de tinerii din ziua de azi pentru “o poză cu mine”. Dacă până acum făceam o poză cu tata și cu mama sau cu doamna profesoară sau cu colegii de clasă acum la modă e să faci poze cu tine însuți. De fapt Biblia spune clar că moda selfie-urilor e moda zilelor din urmă (și citiți cu atenție ce calități “deosebite” urmează dupa “iubitori de sine”!):

2 Timotei 3:2 “Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, “

Creștinismul promovează faptul că pe locul I este Dumnezeu, pe locul II e aproapele nostru iar eu sunt pe locul III. Selfie-ul spune că pe locul I ești tu, pe locul II ești tot tu și locul III nu mai există.

Selfie înseamnă că nu contează ce spune mama și tata despre imaginea ta ci ce spui tu. Ei sunt de modă veche, nu știu să folosească o tabletă și de aia nu mai contează ce zic ei.

Selfie înseamnă că tu ești în centrul imaginii întotdeauna. Freza ta, unghiile tale, mușchii tăi, inteligența ta, mașina ta, ochelarii tăi de soare și “creasta” ta.

Selfie înseamnă că toată ziua dai REFRESH nu la relația personală cu Dumnezeu ci la pagina de Facebook ca să vezi câte like-uri ai mai primit la poza TA, la poșeta TA și la pantofii TĂI.

Selfie nu înseamnă altceva decât îndrăgostit de sine. Închinarea la firea pământească, la plăcerile ei, totul pentru aici și acum.

Plin de selfie-uri erau și Samson și Absalom„Ia-mi-o căci îmi place spunea Samson iar Absalom își afișa mereu trupul fără cusur și sufletul plin de boală de sine.

Și bogatul din Luca 16 era îndrăgostit de el, de costumul lui, de mașina lui și de casa lui. În nici o poză care si-o făcut-o nu a avut loc niciodătă Lazăr bubosul. În iad i-a pierit pofta de selfie-uri și a început să se gândească și la alții. Prea târziu.

Căsătoriile părinților și bunicilor noștri au rezistat pentru că principiul lor a fost: Mă căsătoresc cu tine pentru că vreau să TE fac fericită. Azi, în generația selfie, apar divorțuri multe pentru că sloganul este: „Mă căsătoresc cu tine pentru că vreau SĂ FIU fericită.  Îmi place mașina ta, mi-ar sta bine în casa pe care o ai, am nevoie de banii tăi etc.” Niciodată doi oameni îndrăgostiți fiecare de SINELE lor nu vor putea sta împreună o viață!

Suntem chemați în generația selfie să mergem contra curentului. Să ne uităm la cel care niciodată în viață nu și-a făcut vreun selfie (deși dacă și l-ar fi făcut ar fi primit cele mai multe LIKE-uri întrucât era cel mai frumos dintre oameni dar nu a căutat asta). Să învățăm de la cel care toată viața a trăit nu pentru sine ci pentru alții. Care a purtat sarcinile altora ca și noi să facem la fel.

Galateni 6:2 “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos. “

Când nu mai trăiești pentru tine ci pentru Dumnezeu și aproapele tău ești pregătit pentru CER. Locul unde se fac doar poze de grup. Mirele cu Mireasa. Noi pe marea de cristal. Avraam, Isaac și Iacov. Toți. Pentru că așa am ajuns acolo. Mirele a murit pentru mireasă. Cel din spital a fost vizitat de cel sănătos. Cel din temniță a fost încurajat de cel liber. Cel sărac a fost hrănit de cel bogat…

Adio selfie! Welcome yousie!.

Ps: Sper că printre randuri am putut transmite că nu am deloc în vedere pe cei care își fac singuri o poză când nu are cine să le-o facă ci curentul care a cuprins milioane de tineri de a ieși în mod personal în evidență. De a se afișa de n ori pe săptămână în toate împrejurările unde mai pot arăta ce au și ce își doresc de la viață. Curent care a cuprins o mare parte și din tinerii creștini. Tineri dintre care unii vor întemeia familii pe afișajul acesta și vor crede primul “te iubesc” spus din pasiune.

Categories
Editoriale

Principii de viață pentru tineri…

Principii de viață… de urmat:

IOSIF: “conștiința curată mă face să ma simt liber în orice închisoare din lumea asta…”

DANIEL: “ferestrele mele deschise de azi vor ține gurile leilor închise la noapte…”

MOISE: “mai bine sărac în pustie dar cu Dumnezeu decât bogat în Egipt și cu Diavolul.”

NINIVENII: “o predică scurtă pusă în practică face mai mult decât mii de predici ascultate și neîmplinite.”

NOE: “Nu știu ce înseamnă “ploaie” dar îl cunosc pe Cel care mi-a vorbit de ploaie. Am fost tentat să Îi cer lui Dumnezeu să facă El corabia și eu să închid ușa dar am făcut eu corabia la porunca Lui iar El a închis ușa.”

“Principii” de viață… de ocolit:

ABSALOM: “Tata e bătrân, haideți să va dau eu sfaturi… dar ce frumos păr am…. Un selfie vă rog și ce bine-mi stă….. pardon, auleu, tocmai m-a străpuns o săgeată…“

SAMSON: “V-am zis eu că Domnul se uită doar la inimă… uite ce frumusețe rarisimă… Hm…dar de unde ai foarfeca asta?”. Dalila: “Ssst… doar știi că eu te iubesc”

DINA: “Tata iar cu ideile lui ca să fim seara la 10 acasă… Sărmanu, habar n-are ce-i viața…. Dar stai, nu ne păstrăm curați până la nuntă?” Cine umblă noaptea pe străzi sigur nu dă de sfinți. Cine navighează prin zone mlăștinoase e la un click distanță de naufragiu.

ESAU: “Când am fost rupt de oboseală am făcut cele mai proaste alegeri din viață…”

Categories
Editoriale

SPRE TINE

În tumultul vieții mele pline, prin neguri și suspine.. rătăceam.

Dorințe ce de demult visate se transformau în lacrimi.. și-n mine, se năștea un dor adânc, de Tine.

Nu Te știam, știi bine, căci viața mea părea desprinsă din scenarii neștiute de oricine. Pereții goi și sufletele triste răpit-au bucuria din mine, iar sufletu-mi tânjea după un gram de fericire.

Am început să caut sensul, am început să strig. Am hoinărit de-a lungul pustiului umbrit. Am mers, am plâns, am zis c-am să renunț și am luat la pas al inimii avut.

Cumva, într-o zi, când crezul mi-era șters, speranța când mi-era străină, am renunțat. Am zis ca nu e chip să aflu fericirea, am zis ca nu e om să aline așa durere. Am zis ca nu-i nici Dumnezeu, ca nu-i iubire, ca viața e decât o amăgire. Am plâns, sperând ca suferința să-mi fie de soartă curând curmată și liber să pot spune c-am murit o dată.

Și atunci când sufletul mi-a obosit, când lacrimile amare au secat, închis-am ochii. Speram momentul mult visat, sa plec de aici odat’..

Dar când în liniște-am pășit, un susur blând m-a copleșit. Simțeam cum inima-mi învie, vedeam cum Tu pășești spre mine. Cu zâmbet larg și glas duios, mi-ai spus ca n-am să pier fără folos. Mi-ai arătat calea senină, cu drag mi-ai dat în dar Lumină. Ai pus în mine un dor nespus, să fiu cu Tine, acolo, Sus.

Articol realizat de Cristina Dragoman