Încă două clădiri bisericești au primit ordin să fie sigilate de instanțele din Algeria, țară majoritar musulmană, în ianuarie, în conformitate cu controversatele reglementări privind autorizarea bisericilor, care au dus la închiderea a cel puțin 11 biserici de la începutul anului 2018.

O biserică din orașul portuar Oran a primit ordin de închidere pe 12 ianuarie, iar un alt ordin de închidere a fost emis în data de 20 ianuarie împotriva bisericii Casa Speranței din Ain Turk, lângă Oran.

Instanțele au întreprins acțiuni împotriva ambelor biserici în conformitate cu Ordonanța din 2006 care a dat Comisiei Naționale pentru Închinare Nemusulmană sarcina de a da autorizații de funcționare bisericilor, dar, până în prezent, acestea nu au fost eliberate, în ciuda solicitărilor repetate din partea liderilor creștini. Legal, acest lucru face bisericile vulnerabile, acestea putând fi închise.

Guvernatorul provinciei Oran a emis un prim ordin de închidere a bisericii din Oran în februarie 2018, dar s-a permis redeschiderea ei patru luni mai târziu. Guvernatorul a cerut închiderea Casei Speranței în octombrie 2017, dar s-a permis redeschiderea acesteia în iunie 2018. Ulterior, guvernatorul a depus dosare în instanță împotriva ambelor biserici, susținând că sunt ilegale deoarece nu au licență.

Rugați-vă pentru creștinii algerieni ca ei să rămână neclintiți în credința lor în ciuda închiderii bisericilor și a restricțiilor impuse de autorități. Cereți ca autoritățile să înceapă eliberarea permiselor de funcționare a bisericilor pentru ca acestea să fie recunoscute legal. Lăudați-L pe Domnul pentru credința creștinilor algerieni și cereți-I ca ei să persevereze în încercările lor, bucurându-se și nădăjduind în Domnul (Romani 5:1-6).