În perioada 15-21 martie Ștafeta Rugăciunii 2020: „Binecuvântează România” a ajuns si la credincioșii din județul Buzău. Indiferent din ce confesiune faci parte sau de cât timp te-ai întors la Domnul, zilele acestea esti îndemnat să crești intensitatea vieții de rugăciune, să încerci să te desprinzi de zgomotul creat de știrile care creează panică și să te alături românilor din țară, din Italia, din Spania și din toată lumea la o săptămână intensă de post și rugăciune pentru „Binecuvântarea României”!

Dacă ne uităm cu atenţie la calendarul lui Dumnezeu, realizăm că trăim vremuri speciale.

În perioada aceasta niciun creştin nu îşi poate permite să nu mijlocească cu insistenţă pentru ţară. Aşadar, vă invit pe toţi să ne rugăm pentru România şi pentru românii de pretutindeni. Să ne smerim sincer înaintea Dumnezeului nostru care este atotputernic şi îndurător. Sunt ferm convins că El poate să ne ocrotească şi să ne scoată din necaz. Sunt conştient că nu avem merite, dar vă încurajez să apelăm la bunăvoinţa şi la mila Sa. Ne-a demonstrat de atâtea ori că iartă mai mult decât putem înţelege şi face mai mult decât putem crede. Să Îl rugăm să procedeze şi acum aşa cum decide inima Lui de Părinte.

Dorim să ne rugăm și pentru locuitorii judeţului Buzău. Ne proșternem la Tronul Harului și îl rugăm pe Dumnezeu să protejeze pe toți românii din judeţul Buzău.

Județul Buzău

Din punct de vedere geografic, este situat în partea de sud-est a României, având ca vecini judeţele Braşov şi Covasna la nord-vest, Vrancea la nord-est, Brăila la est, Ialomiţa şi Ilfov la sud şi Prahova la vest.

Suprafaţa Buzăului este de 6.102 km2, adică 2,6% din suprafaţa ţării, fiind pe locul 17 într-o ierarhie a mărimii pe ţară. Judeţul Buzău este străbătut de către râul Buzău care izvorăşte din Carpaţii de Curbură, din Munţii Ciucaș, şi se varsă în Şiret.

La nivel administrativ judeţul Buzău cuprinde 2 municipii, Buzău şi Râmnicu Sărat, 3 oraşe Nehoiu, Pogoanele şi Pătârlagele şi 82 de comune şi 475 de sate.

Populaţia judeţului Buzău era la 1 iulie 2019 de 462.942 persoane. Din punct de vedere al distribuţiei populaţiei, 38,6% din populaţie trăieşte în oraşe, iar diferenţa de 61,4% în mediul rural.

Din punct de vedere economic, industria judeţului este dominată de companii multinaţionale. Principalele companii din industrie sunt Agrana Zucker (Austria) care produce zahăr, SabMiller care fabrică berea Ursus, Bunge producător de ulei şi Voestalpine din Austria, specializată în aparatura de cale ferată. Peisajul economic este completat şi de firme cu capital românesc, cum ar fi Romet ce produce echipament de tratare a apei şi Boromir cu afaceri în domeniul panificaţiei. Industria este urmată, ca şi pondere în activitatea economică, de către agricultură. Buzaul deţine 2,7% din suprafaţa ţării. În zona colinară domină plantaţiile de vii, fiind cunoscute podgoriile Dealu Mare cu centrul vinicol Pietroasele, specializat în producerea vinurilor roşii.

În săptămâna pe care o avem înainte, locuitorului județului Buzău se roagă pentru toți românii aducând înaintea Domnului următoarele motive:

  • Protecție în fața infecției cu noul coronavirus;
  • Sănătate și vindecare pentru cei infectați, credință și speranță pentru ei și familiile lor;
  • Trezire spirituală, încredere în făgăduințele Cuvântului Sfânt si abandonare totală în brațul Domnului;
  • Putere și sprijin pentru personalul medical;
  • Disciplină, înțelegere și solidaritate pentru a respecta indicațiile autorităților și a nu ceda în fața fricii și a panicii;
  • Călăuzire și înțelepciune pentru autorități, liderii politici și spirituali, personalul sanitar și forțele de ordine;
  • Ajutor, ocrotire și adăpost pentru toți românii care se află în străinătate sau călătoresc și se confruntă cu multe restricții.

Românii din toată lumea se roagă pentru județul Buzău cu următoarele motive, la care pot adăuga orice le pune Duhul Sfânt pe inimă:

  • Protecție, înțelepciune și credință pentru a face situației speciale în care ne găsim;
  • Folosirea fiecărei oportunități pentru a spune altora despre Evanghelia lui Hristos;
  • Pentru toți pastorii, liderii și lucrătorii creștini să stea aproape de Domnul, să încurajeze și să sprijine pe orice credincios în nevoie;
  • Pentru ajutor și ocrotire pentru orice orfan și văduvă, ca să nu fie uitați și să aibă nevoile satisfăcute;
  • Pentru sănătate și vindecare pentru cei care sunt în suferință, cei care sunt internați în spitale și cei care au nevoie de intervenție pentru a scăpa de boală.

Acceptă provocarea anului 2020, indiferent de locul în care te afli. Alătură-te celorlalți credincioși și ține sus  Ștafeta Rugăciunii de „Binecuvântare a României” cu o credință puternică că Domnul aude și El răspunde.